Am trimis CV-ul, dar nu m-a chemat nimeni la interviu

Câteva sfaturi utile pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă.

Întâlnirea față în față cu reprezentantul angajatorului, denumită în mod generic interviu, reprezintă pentru candidat cea mai importantă etapă în obținerea locului de muncă dorit. Totodată, interviul este calea prin care angajatorul obține cea mai mare parte a  datelor și informațiilor pe care le consideră necesare pentru fundamentarea deciziei de angajare. Sunt posturi pentru care interviul este singura metodă de selecție, pentru alte posturi însă, interviul poate fi plasat la începutul procesului de selecție sau la final, pentru validarea candidatului deja identificat printr-o varietate de alte metode de selecție. Din acest motiv, pregătirea interviului trebuie să fie o preocupare de bază pentru orice candidat și să înceapă chiar din momentul trimiterii CV-ului către angajator sau reprezentantul acestuia.

Fac angajări? Dă-mi și mie o adresă de e-mail unde să-mi trimit CV-ul.

Acesta este primul impuls pe care îl simte orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Intensitatea de manifestare a dorinței de a trimite un CV crește proporțional cu lungimea intervalului de căutare. Dacă această perioadă se prelungește prea mult și nu se fac pași concreți în direcția angajării, candidatul va începe să se confrunte cu altfel de sentimente: frustrare, sentimentul inutilității, delăsare. Fiecare persoană are o capacitate individualizată de a rezista mai mult sau mai puțin la testul de anduranță pe care-l reprezintă procesul de angajare. Pentru a ajunge cât mai târziu sau chiar niciodată la dificilele momente marcate de frustrări, candidatul trebuie să acționeze înțelept, pe cel puțin două direcții:

  • să-și croiască așteptări realiste legate de șansele pe care le are de a obține un anumit post, bazate pe calitățile proprii care îl fac să corespundă mai mult sau mai puțin unui post și pe cerințele concrete pe care le are angajatorul legate de postul respectiv (vechime necesară, nivel de studii, experiență etc.);
  • să acționeze sistematic și metodic pentru obținerea postului vizat.

Am trimis CV-ul si nu m-a chemat nimeni deocamdată

Imediat după trimiterea CV-ului, pentru orice candidat începe o perioadă destul de agitată, plină de frământări și întrebări, toate apărute pe fondul și în scopul de multe ori inconștient de a găsi răspuns la întrebarea cheie: Mă cheamă sau nu la interviu?


Este foarte important să nu-ți legi toate speranțele de un singur post pentru care ai trimis CV-ul. De aceea, trebuie să ai o preocupare permanentă în a-ți trimite CV-ul spre cât mai multe organizații despre care ai informații că dețin posturi asemănătoare cu cel vizat. Mai mult decât atât, o idee bună este și trimiterea repetată a CV-ului către același angajator, pentru a spori șansele ca detaliile acestuia să fie, într-adevăr, studiate și evaluate. Cel care face selecția este om, se poate să-i scape un CV valoros. Nu îi bombarda, însă, cu CV-ul tău, lasă să treacă ceva timp (zile, sau, în funcție de situație, chiar săptămâni) între două trimiteri!

Fii inteligent! Cu siguranță ai un post preferat sau un departament unde ți-ai dori să lucrezi. Daca treci prea multe opțiuni, lași impresia că nu ai o imagine despre calitățile tale și o direcție de acțiune foarte clare; ar fi indicat să ai în minte și să specifici măcar departamentul în care ai dori să lucrezi, dacă nu și nivelul ierarhic unde apreciezi că te-ai putea poziționa.

În al doilea rând, acționează în mod organizat. Dacă îți vei trimite CV-ul în multe direcții într-un interval relativ scurt de timp, ai toate șansele să uiți către cine l-ai trimis, pentru ce post sau data transmiterii. De aceea, este foarte indicat să ai o evidență clară și actualizată în permanență care să cuprindă toate aceste detalii.

Verifică-ți sistematic corespondența, inclusiv pe cea electronică și preia apelurile pierdute, altfel s-ar putea să pierzi o oportunitate. Fii pe fază! Din câteva mii de CV-uri primite, în general, pentru un post ce necesită experiență mai puțină (1-2 ani), selecționarea în lista scurtă de candidați ține și de șansă, pe care, sigur, nu ai vrea să o ratezi. Angajatorul va încerca să te contacteze pentru a te invita la un interviu, dar, de obicei, nu va suna de doua ori deoarece lista scurtă îi permite să selecteze în continuare oameni la fel de valoroși, iar procesul de selecție va merge mai departe fără tine…Ar fi păcat!

_______________
Laura Neagu
HR Senior Consultant
07.03.2011